Va invitam sa va abonati la newsletterul nostru!

Ooops! Ceva nu a mers. Încercaţi încă o dată. Adresa de e-mail trebuie să fie validă şi nu trebuie să fi fost înregistrată în baza de date până acum.

V-aţi abonat la newsletter! Vă rugăm să confirmaţi abonarea accesând linkul trimis prin e-mail! Dacă nu aţi primit emailul de confirmare, verificaţi folderele spam/bulk/junk.

Polonia își amintește de tragedia războiului

La optzeci de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Polonia, prima sa victimă, își amintește de cel mai dramatic conflict armat din istoria lumii. Despre acesta vorbește expoziția care, cu participarea autorităților poloneze și române, va fi inaugurată solemn pe 18 septembrie 2019, în Senatul României, iar mai târziu va vizita multe alte orașe ale țării.

Polonia își amintește de tragedia războiului

Expoziția „Luptă și suferință. Polonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial” va fi deschisă, la București, de către președintele Senatului României, Teodor Meleșcanu, și de Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Polone, Jacek Czaputowicz.

Expoziția prezintă soarta Poloniei în timpul războiului, care, la 1 septembrie 1939, a fost atacată de Germania, iar pe 17 septembrie, de către Uniunea Sovietică. În ciuda superiorității numerice a ocupanților, polonezii au constituit, de-a lungul întregului război mondial, o rezistență armată puternică, atât pe teritoriul țării lor, cât și pe alte fronturi și câmpuri de luptă din întreaga lume. Expoziția, formată din 16 panouri, prezintă cele mai importante momente de la acea vreme. O atenție sporită este acordată, de asemenea, destinelor populației civile. Bogăția acestora se regăsește în fotografiile de arhivă obținute din arhivele diferitelor țări, inclusiv din colecțiile românești. 

Povestea despre drama războiului, pregătită de unul din cele mai moderne muzee din lume – Muzeul Celui de-Al Doilea Război Mondial din Gdańsk, precum și de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone, va fi prezentată în peste 60 de țări ale lumii. Institutul Polonez din București a pregătit versiunea în română, îmbogățind-o cu teme legate de relațiile polono-române din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și cu fotografii obținute de la Arhivele Naționale ale României, ce ilustrează șederea în România a celor 60-100 de mii de refugiați polonezi.  

Expoziția va fi prezentată în Senatul României până pe 2 octombrie 2019, la inițiativa Ambasadei Republicii Polone în România și a Institutului Polonez din București.


De pe 9 până pe 31 octombrie, aceasta va putea fi văzută la frumos restauratul Complex Muzeal Național „Moldova” de la Palatul Culturii din Iași, iar ulterior, în alte orașe din România. În noiembrie, expoziția va ajunge și la Muzeul Național de Istorie a Moldovei din capitala țării, Chișinău.

Vezi filmul vloggerilor români despre locurile în care a început cel de-Al Doilea Război Mondial: 



Citește mai mult despre participarea Poloniei la cel de-Al Doilea Război Mondial:
1.  Polonia şi războiul defensiv din 1939

2. Statul polonez subteran. Un fenomen unic al războiului mondial

3. În vest şi în est. Armata poloneză în Al Doilea Război Mondial

4. Polonezii primii învingătorii ai „Enigmei”

5. O mână de oameni împotriva Luftwaffe. Participarea polonezilor la Bătălia Angliei

6. Polonezii cuceresc vârful Monte Cassino

7. Ajutorul acordat de polonezi evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

8. Serviciile de spionaj poloneze şi lupta cu rachetele minune V-1 şi V-2

9. Căpitanul Witold Pilecki, prizonier de bunăvoie la Auschwitz