Va invitam sa va abonati la newsletterul nostru!

Ooops! Ceva nu a mers. Încercaţi încă o dată. Adresa de e-mail trebuie să fie validă şi nu trebuie să fi fost înregistrată în baza de date până acum.

V-aţi abonat la newsletter! Vă rugăm să confirmaţi abonarea accesând linkul trimis prin e-mail! Dacă nu aţi primit emailul de confirmare, verificaţi folderele spam/bulk/junk.

Cel mai bun film european la Constanța

Considerat cel mai bun film european al anului 2018 și premiat la Cannes pentru regie, „Războiul rece” („Cold War”) în regia lui Paweł Pawlikowski va fi prezentat pe 12 iulie pe faleza din fața Cazinoului din Constanța. Intrarea va fi liberă.

Cel mai bun film european la Constanța

În fiecare zi de vineri, între 28 iunie-26 iulie, în Grădina de vară Farul din Mangalia şi pe Faleza Cazino din Constanţa are loc un warm-up pentru festivalul de film Cinemascop din Eforie Sud, care anul acesta ajunge la cea de-a doua ediție. Pe 12 iulie, publicul din Constanța este așteptat la proiecția în aer liber a multipremiatului film „Războiul rece” („Cold War”) în regia lui Paweł Pawlikowski.

Pe fundalul Războiului Rece în Polonia, Berlin și Yugoslavia și Parisul anilor 1950, filmul creionează o poveste de dragoste la fel de imposibilă precum timpurile trăite de protagoniști. Wiktor - un muzician talentat, cu poziție înaltă și multe relații, și Zula - o fată de la sat, tânără, naivă, cu o voce aproape nepământeană se întâlnesc la preselecțiile pentru ansamblul folcloric de cântece și dansuri „Mazurek”. El vede în ea „scânteia” și-i oferă șansa să facă carieră. Se îndrăgostesc unul de celălalt, chiar dacă între ei totul le stă împotrivă: caractere, aspirații și orientări politice diferite, fatalitatea crudă a sorții.

Filmat în alb-negru, filmul se remarcă prin jocul actoricesc de excepție al unor actori de renume în cinematografia poloneză, precum Tomasz Kot, Joanna Kulig sau Agata Kulesza, dar și prin muzica genial orchestrată de compozitorul polonez Marcin Masecki. 

Proiecția va avea loc vineri, 12 iulie, ora 21.30, pe faleza din fața Cazinoului din Constanța. Accesul va fi liber.

Detalii: 

Warm-up Cinemascop >>>

Cinemascop Ediţia a 2-a >>>

 

RĂZBOIUL RECE / Zimna wojna

2018, Polonia, Franța, Marea Britanie, 89 min., dramă, romance, subtitrare în limba română

Regia: Paweł Pawlikowski

Distribuția: Joanna Kulig, Tomasz Kot, Borys Szyc, Agata Kulesza ș.a.