Va invitam sa va abonati la newsletterul nostru!

Ooops! Ceva nu a mers. Încercaţi încă o dată. Adresa de e-mail trebuie să fie validă şi nu trebuie să fi fost înregistrată în baza de date până acum.

V-aţi abonat la newsletter! Vă rugăm să confirmaţi abonarea accesând linkul trimis prin e-mail! Dacă nu aţi primit emailul de confirmare, verificaţi folderele spam/bulk/junk.

75 de ani de la eliberarea Auschwitz

Despre tragedia celui de-Al Doilea Război Mondial, despre soarta miilor de victime ale crimelor comise în acest conflict și despre cei 75 de ani de la eliberarea fostului lagăr german nazist de concentrare și exterminare Auschwitz-Birkenau, Institutul Polonez din București și Ambasada Republicii Polone la București vor aminti în luna ianuarie la Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord din Șimleu Silvaniei.

Foto: Mariusz Cieszewski / Polska.pl
75 de ani de la eliberarea Auschwitz

Tragedia celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945), de la încheierea căruia se vor împlini 75 de ani în luna mai 2020, este amintită în întreaga lume în fiecare an și pe 27 ianuarie, în cadrul Zilei Internaționale a Comemorării a Victimelor Holocaustului.

Această dată comemorează eliberarea de către armata sovietică a lagărului german nazist de concentrare și exterminare Auschwitz-Birkenau, care a devenit un simbol al suferinței și morții a milioane de oameni uciși de regimul nazist german.
Pentru a aminti despre ei, în perioada 24.01-24.03.2020 Institutul Polonez din București va prezenta expoziția „Samaritanii din Markowa” la Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord din Șimleu Silvaniei.

Aceasta aduce mai aproape soarta tragică a familiei poloneze Ulma, care a fost ucisă de germani, în martie 1944, pentru ajutorul acordat vecinilor lor evrei (mai multe: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ajutorul-acordat-de-polonezi-evreilor-in-timpul-celui-de-al-doilea-razboi-mondial). Pentru atitudinea lor eroică, familia Ulma a primit post-mortem titlul de Drept între Popoarele Lumii acordat de Institutul Yad Vashem din Ierusalim. Polonezii constituie până astăzi cea mai mare grupare etnică dintre cei „Drepți” – numără aproape 7000. Titlul a fost primit, de asemenea, de aprox. 6000 de olandezi și 4000 de francezi, precum și de reprezentanți ai multor alte națiuni, inclusiv de către 66 persoane din România și 79 din Republica Moldova.

Condițiile extreme din Auschwitz și din alte lagăre de concentrare i-au făcut pe oameni să dea dovadă, printre altele, de acte de eroism sau martirice. Un exemplu în întreaga lume este, printre alții, preotul catolic Maximilian Kolbe (1894-1941), un franciscan care a murit la Auschwitz pentru a salva viața unui alt deținut.

Un erou mai puțin cunoscut în afara Poloniei rămâne și căpitanul Witold Pilecki (1901-1948), care în anul 1940 a ajuns, în mod voluntar, în acest cumplit lagăr de concentrare pentru a crea o mișcare de rezistență și a trimite primele rapoarte despre genocidul efectuat de germani. A fugit de acolo în 1943, iar după Al Doilea Război Mondial a fost ucis de autoritățile comuniste din Polonia. Puteți citi mai multe despre istoria sa, în limba română, în articolul revistei lunare „Historia”: https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/capitanul-witold-pilecki-prizonier-de-bunavoie-la-auschwitz.

Anul acesta, comemorarea a 75 de ani de la eliberarea Auschwitz-Birkenau, lagărul pe care germanii l-au construit pe teritoriul Poloniei ocupate, va reprezenta o ocazie pentru a aminti despre ultimii prizonieri care s-au salvat, despre milioanele de oameni care au murit în lagăre sau despre alte forme ale represiunii naziste. La evenimente și-au anunțat participarea delegații din peste 35 de țări. Printre aceștia se va afla și premierul român, Ludovic Orban.

Expoziția despre familia Ulma de la Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord (adresa: Piața 1 Mai nr. 1) din Șimleu Silvaniei, cunoscută și drept locul de naștere al lui Stefan Batory, va fi inaugurată în timpul evenimentelor organizate de muzeu cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, care, sub patronajul Ambasadei Republicii Polone la București, vor avea loc pe 26 ianuarie 2020, la ora 16.00. Expoziția poate fi văzută de marți până vineri, în perioada 24.01.2020-24.03.2020, între orele 10.00-17.00.