Va invitam sa va abonati la newsletterul nostru!

Ooops! Ceva nu a mers. Încercaţi încă o dată. Adresa de e-mail trebuie să fie validă şi nu trebuie să fi fost înregistrată în baza de date până acum.

V-aţi abonat la newsletter! Vă rugăm să confirmaţi abonarea accesând linkul trimis prin e-mail! Dacă nu aţi primit emailul de confirmare, verificaţi folderele spam/bulk/junk.

Filmul "Róża", câştigător la Mediaş

Filmul „Róża”, în regia lui Wojciech Smarzowski, a primit premiul pentru cel mai bun film în cadrul Festivalului Filmului Central-European de la Mediaş. Juriul a acordat acest premiul pentru calitatea realizării și expresivitatea limbajului cinematografic, precum și pentru curajul abordării unui subiect sensibil specific istoriei Europei Centrale. Premiul special al juriului a fost acordat filmului "Crulic - drumul spre dincolo" în regia lui Anca Damian.

Filmul "Róża", câştigător la Mediaş

"Roza" este al doilea film polonez, câştigător la Mediaş. În ediţia de la anul trecut premiul pentru cel mai bun film a fost căştigat de "Trandafiraşul" lui Jan Kidawa-Błoński.

 

Róża

Polonia, 2011, 98 min.

Regia: Wojciech Smarzowski

Scenariul: Michał Szczerbic

În distribuţie:  Marcin Dorociński, Agata Kulesza, Kinga Preis, Jacek Braciak, Malwina Buss, Marian Dziędziel, Edward Linde-Lubaszenko, Eryk Lubos, Lech Dyblik, Szymon Bobrowski

Vara anului 1945. Imediat după terminarea celui de al-Doilea Război Mondial, Tadeusz, un soldat polonez, ajunge în Mazuria, un teritoriu german oferit după război Poloniei. Acolo o întâlneşte pe Róża, o văduvă a unui soldat german la a cărui moarte fusese martor. Locuind singură, într-o gospodărie mare, Róża îi permite să înnopteze la ea. În schimb, Tadeusz o ajută la treburile casei. Deşi nu vrea să recunoască, Róża are nevoie de ceva mai mult - mai presus de toate, ea trebuie protejată împotriva prădătorilor care-i atacă gospodăria. Tadeusz cunoaşte treptat cauzele singurătăţii ei. Pe fundalul peisajului devastat de război, în care speranţa a devenit un instrument de propagandă, între doi oameni din lumi diferite se naşte dragostea... este oare aceasta imposibil?

4 septembrie, ora 20.30 - Casa Traube

 

Crulic - drumul spre dincolo / Crulic - droga na drugą stronę

România, Polonia, 2012, 73 min.

Regia şi scenariul: Anca Damian

În distribuţie: Sandrine Bonnaire, Vlad Ivanov, Jamie Sives

Când Claudiu Crulic, un român de 33 de ani, este arestat în Polonia pentru o infracţiune pe care nu a comis-o, eroul devine pion într-un abuz al justiţiei parcă rupt din opera lui Kafka şi intră în greva foamei pentru a protesta împotriva tratamentului său din închisoare. Povestea inspirată din realitate este pe rând înfricoşătoare şi emoţionată - însuşi Crulic „povesteşte” ce s-a întâmplat, postum, cu ajutorul vocii lui Vlad Ivanov, starul filmelor din Noul val românesc „Poliţist, adjectiv şi 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

6 septembrie, ora 18.00 - Casa Traube

ie6_update_hello_we_are_in 2018! ...ie6_update_browser_is_old

ie6_update_install_one_of_alternatives

...ie6_update_and_then_come_back :)