Va invitam sa va abonati la newsletterul nostru!

Ooops! Ceva nu a mers. Încercaţi încă o dată. Adresa de e-mail trebuie să fie validă şi nu trebuie să fi fost înregistrată în baza de date până acum.

V-aţi abonat la newsletter! Vă rugăm să confirmaţi abonarea accesând linkul trimis prin e-mail! Dacă nu aţi primit emailul de confirmare, verificaţi folderele spam/bulk/junk.

Expoziția „Afișul Polonez de Jazz”

Până pe 31 august poate fi vizitată expoziția „Afișul polonez de jazz”, pregătită de Krzysztof Dydo, care deține una dintre cele mai mari colecții private din lume. Pe perioada Bucharest Jazz Festival expoziția este prezentă la Hanul Gabroveni, iar din 7 iulie va fi deschisă publicului la sediul ArCuB de pe strada Batiștei.

Expoziția „Afișul Polonez de Jazz”

Expoziţia de afiş polonez de jazz, care va fi prezentată în spaţiul expoziţional Hanul Gabroveni conţine 72 de afişe din perioada 1956-2013. Afişele fac parte din colecţia domnului Krzysztof Dydo, unul dintre cei mai mari colecţionari şi excelenţi cunoscători ai afişului polonez. Krzysztof Dydo a participat la vernisajul expoziţiei.

De la sfârşitul anilor '50 ai secolului trecut, Polonia s-a făcut remarcată pe tot globul pentru arta afișului, care a devenit aproape o specialitate națională, datorită unor graficieni extrem de talentați precum Henryk Tomaszewski, Józef Mroszczak, Jan Młodożeniec, Waldemar Świerzy, Jan Lenica, Franciszek Starowieyski, Eugeniusz Get-Stankiewicz și mulți, mulți alții. Ani la rând, niciun film, concert, festival, spectacol de teatru sau de operă ori eveniment public nu era prezentat fără să fie însoțit de un afiș artistic. În anul 1966, în Polonia a fost organizată Prima Bienală Internațională de Grafica Afișului, care a rămas pentru multă vreme cel mai prestigios eveniment de acest gen din întreaga lume, iar în anul 1968 s-a deschis în Varșovia primul Muzeu al Afișului. Datorită noilor generații de artiști, arta afișului rămâne înfloritoare în această țară, fiind, așa cum a fost de altfel dintotdeauna, un comentariu și o interpretare artistică a societății. Începând cu anul 1960, muzica a devenit una dintre temele principale ale lucrărilor artiştilor polonezi.

Domnul Krzysztof Dydo (n. 1945) a început să colecţioneze afişe în anul 1960, în perioada de vârf a Şcolii Poloneze de Afiş. Începând cu anul 1975, organizează expoziţii cu lucrări din colecţia sa, intitulată Dydo Poster Collection. În momentul de faţă colecţia lui conţine 20 000 de afişe, în cea mai mare parte afişe culturale ale artiştilor polonezi din perioada 1945-2013. În anul 1985 a deschis la Cracovia o galerie de afiş, care este acum cunoscută în întreaga lume. Colaborează cu nenumarate instituţii culturale, cinematografe, teatre şi galerii de artă, dar şi cu muzee şi colecţionari de afişe din întreaga lume.

Afișul și jazz

de Krzysztof Dydo

Afișul artistic de muzică există în Polonia de aproape o sută de ani, trebuie însă să ne reamintim faptul că el a fost precedat de afișele tipografice care apăruseră încă de la sfârșitul secolului al douăzecilea. Cea mai mare dezvoltare a artei afișului a avut loc în Polonia după anul 1956 atunci când artele au fost eliberate de sub doctrina realismului socialist.  Și afișul s-a putut exprima de atunci cu propriul glas. Condițiile social-politice prielnice și explozia talentului tinerilor graficieni polonezi a ridicat arta afișului la cel mai înalt nivel pe plan internațional. Mulțumită creației unor artiști precum Józef Mroszczak, Eryk Lipiński, Henryk Tomaszewski, Jan Lenica, Roman Cieślewicz, Franciszek Starowieyski, Waldemar Świerzy, Jan Młodożeniec, Rosław Szaybo s-a dezvoltat ca un curent artistic fascinant prin originalitatea sa. Dintr-o sursă de informare cu privire la spectacol afișul a devenit interpretul și comentatorul acestuia. Artiștii au îmbogățit constant limbajul și poetica afișului, astfel au apărut noi tendințe de interpretare și formă, determinate de predispozițiile intelectuale individuale ale autorilor, de tehnica proprie fiecărui artist, dar și de căutările actuale și de curentele artei contemporane. Jerzy Czerniawski, Stasys Eidrigevicius, Mieczysław Górowski, Roman Kalarus, Piotr Kunce, Lech Majewski, Rafał Olbiński, Andrzej Pągowski, Władysław Pluta, Wiktor Sadowski, Wiesław Wałkuski, Stasys Eidrigevicius, Leszek Wiśniewski, Leszek Żebrowski sunt artiști din generația tânără, născuți după anul 1945. Numele lor sunt cunoscute pe toate continentele. Numele celor care creează astăzi pentru evenimentele din domeniul muzical sunt cele ale celor mai tineri dintre artiști precum Mirosław Adamczyk, Wiesław Grzegorczyk, Bartek Bartkowski, Sława Harasymowicz, Sebastian Kubica, Kaja Renkas, Bartosz Łukaszonek și ele sunt cele care completează imaginea artei afișului contemporan.

Direcțiile înspre care merg explorările graficienilor polonezi se încadrează în două curente principale de concepere a lucrărilor – cel emoțional, în care atmosfera și picturalitatea sunt inspirate din arta populară și curentul intelectual unde sinteza și metafora constrâng privitorul să tragă propriile concluzii și să interpreteze liber. Nu mai trebuie adăugat faptul că ambele curente se bazează pe valori artistice de necontestat, care se constituie într-o bază pentru calitățile funcționale de care afișului nu este numai legat și care reprezintă rațiunea sa de a exista. Această îmbinare dintre cele două calități importante ale afișului – funcționalitatea și valoarea artistică – este cea care suscită interesul publicului pentru această artă în întreaga lume.
Instituțiile cărora le sunt necesare afișele continuă să prefere una sau alta dintre formele afișului, cea strict informativă sau cea cu valențe artistice, dedicată de obicei evenimentelor muzicale. În aceste timpuri de mari bătălii în media (panouri publicitare, reclame tv, radio și presă) care se fac simțite zi de zi, creația artistică autentică în disciplina afișului, chiar și al celui de mici dimensiuni, ar putea părea o formă care poate trece complet neobservată. Majoritatea instituțiilor, inclusiv cele din domeniul muzical, consideră că acesta este necesar.
Colecția mea conține în jur de 2000 de afișe cu tematică muzicală și datorită faptului că numărul evenimentelor de acest tip din Polonia este impresionant. Multe dintre acestea au o tradiție de ani sau chiar de zeci de ani. Printre evenimentele muzicale cele mai mari care au o tradiție foarte lungă în realizarea de afișe se numără printre altele și Concursul Internațional de Pian Frederic Chopin, Festivalul de Muzică Contemporană, Festivalul Internațional de Jazz „Jazz Jamboree”, Zilele de Muzică de Orgă de la Cracovia, Festivalul de Muzică Sacră Gaude Mater, Jazz lângă Odra, Festivalul de Crăciun Ludwig van Beethoven, Legnica Cantat, Festivalul de Muzică de Operă de la Bydgoszcz. 


Printre instituțiile care le solicită artiștilor realizarea unor astfel de „lucrări de artă pe hârtie”, cu ocazia celor mai mari reprezentații pe care le oferă, se află și teatre muzicale, opere, filarmonici, orchestre și formații muzicale.
Afișul de jazz reprezintă o bună parte a colecției mele, peste 300 de afișe. Pentru această expoziție au fost alese dintre acestea câteva zeci. De la unele dintre evenimentele de jazz consacrate precum Festivalul Internațional de Jazz „Jazz Jamboree”, Jazz lângă Odra din Wrocław, Întâlnirile Vocaliștilor de Jazz din Zamość, numeroase festivaluri din Cracovia – Jazz Juniors, Festivalul de Jazz de la Cracovia, Jazz în orașul vechi al. Cracoviei, din Kalisz Festivalul Pianiștilor de Jazz, din Chorzów Jazz w Kocyndrze, din Zabrz – Jazz Blues Fusion, neamintind de multe altele cu o tradiție de câteva zeci de ani și despre cele realizate pentru diferite trupe și concerte.
Expoziția de față a fost pregătită pentru a fi un eveniment conex Festivalului de Jazz de la București sperând că aceasta va reprezenta o introducere potrivită pentru a introduce publicul în atmosfera care însoțește acest eveniment și bazându-se pe teza conform căreia frumusețea este una, deși poate fi exprimată prin diferite mijloace artistice. Așa cum, în trecut, nu o dată muzica i-a inspirat pe pictori, pe graficieni și sculptori, la fel în acest moment arta vizuală transformă, mulțumită imaginației artiștilor, în imagini imprimate pe hârtie, emoțiile conținute de sunetele muzicii.
Afișele prezentate în acestă expoziție provin de la câteva zeci de evenimente legate de muzica de jazz, iar autorii lor sunt exclusiv artiști polonezi. Fiecare dintre ei, într-un mod cât se poate de caracteristic pentru el, a încercat să transfere esența muzicii în limbajul artelor plastic și din acest element vizual să realizeze un afiș. Diversitatea atât de bogată, de cele mai multe ori spontană, cu care este tratat acest tip de muzică, individualitatea interpretării artistice a temelor, au create o paletă foarte largă de soluții grafice. Cele mai vechi afișe prezentate în cadrul acestei expoziții sunt cele de la mijlocul anilor ’50 atunci când jazz-ul în Polonia a început să fie în mod oficial interpretat, iar din anul 1956 au apărut festivalurile de jazz, autorii sunt Eryk Lipiński și Jerzy Skarżyński, iar cele mai noi, din ultimii ani, îi au ca autori pe Ryszard Kai, Zbigniew Latały i Tomasz Bogusławski.
Sper că lucrările artiștilor care realizează cel mai adesea afișe pentru evenimente de jazz precum Jacek Ćwikła, Roman Kalarus, Wojciech Korkuć, Edward Lutczyn, Lech Majewski, Rafał Olbiński, Marian Oslislo, Marek Pawłowski, Jan Sawka, Rosław Szaybo oraz Waldemar Świerzy care au fost prezentate și la expoziția „Mari Personalități ale Jazz-ului” vor fi apreciate chiar de cei mai exigenți connoisseuri ai muzicii și artei.
Pentru sprijinul acordat în organizarea și finanțarea acestei expoziții aș dori să îmi exprim recunoștința organizatorilor Festivalului de Jazz din București și Institutului Polonez din București.

ie6_update_hello_we_are_in 2018! ...ie6_update_browser_is_old

ie6_update_install_one_of_alternatives

...ie6_update_and_then_come_back :)